Nu e ciudat cum te poti trezi dintr-o data,intr-o dimineata,mult mai bine decat ieri,cum dupa o perioada in care ai fi putut sa juri ca vei avea nevoie de umbrela pt totdeauna,te uiti pe geam si vezi ca azi e soare?Si te simti bine,asa cum nu ai mai facut-o de mult,te bucuri la orice lucru marut care ti se inatampla,esti aiurita,neatenta,razi prosteste si iti ajunge doar un gand care sa se indrepte spre el ca sa ai un zambet tembel pe fata si sa te inviorezi,si te simti precum un copil mic si inocent care simte ca oricand ar putea zbura pe un nor alb si pufos,un copil care zambeste necontenit din nimic si caruia ii vine sa tipe cat il tin plamanii si sa sara in sus de bucurie.
In sfarsit se intampla...se intampla din nou,si e mai frumos si mai intens ca niciodata,sau poate e chiar pentru prima data cu adevarat.Uneori e atat de frumos incat mi se face frica,se poate una ca asta?Te poate speria ceva ce-ti place asa de mult?Poate prea mult?De fapt,exprimarea nu a fost cea mai fericita pentru ca ceea ce ma sperie cu adevarat e faptul ca se poate terimna...Nu mereu,dar cateodata poate si nesiguranta e buna,cand nu esti sigur pe ceea ce ai,profiti mai mult pentru ca te gandesti ca poate fi ultima oara cand ai acel lucru....
Si iar ma urasc....sunt atat de invatata cu sfarsiturile incat sunt mult prea constineta ca nu pot avea control asupra lor.Dar cum pot cere sa tina pentru toteauna daca nimic nu e vesnic,cel mai bun exemplu este viata,cu ea se termina tot si ea se termina prea devreme uneori....
Nu pot face nimic....vreau un sfarsit precum linia de orizont,sa-l vad,sa fiu constienta ca exista pentru ca asa voi putea trai cu intensitate,dar cu cat ma aproprii de el,el sa se departeze de mine,sa se duca mai departe si mai departe,sa nu'l pot atinge niciodata...Da,niciodata...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu