Într-o zi răcoroasă din toamna anului 1651, într-un port englez, un căpitan care tocmai a cumpărat un vas nou, anunţă public că recrutează echipaj pentru o călătorie pînă în America. Are nevoie de zece marinari şi le promite că le oferă în schimb hrană compusă din 500 g de orez/zi. Salariul (orezul) este tentant şi reuşeşte destul de repede să îşi strîngă echipajul.
Călătoria va dura 21 de zile. Deoarece cunoaşte foarte bine traseul şi ştie că nu poate întîrzia mai mult de o zi, viteza vîntului şi a curenţilor marini fiind constantă, cumpără din port aproximativ 120 kg de orez, hrana sa şi a membrilor echipajului pînă la destinaţie unde va vinde marfa şi va cumpara alimentele pentru întoarcere.
Toată lumea este fericită, se îmbarcă, fiecare se aşează la postul său... unii dintre ei se cunoşteau deja, spiritul de camaraderie pare să-i însufleţească pe experimentaţii marinari. Dar după 3 zile de călătorie, un grup format dintre cei mai puternici marinari, se revoltă, sprijiniţi mai mult sau mai puţin, şi de ceilalţi membri ai echipajului. Astfel, ei intră în cabina căpitanului, îl scot cu forţa pe punte şi îi cer să le crească raţia zilnică de hrană la cel puţin 700 g/zi pînă la sfîrşitul călătoriei pentru fiecare marinar (salariul minim)!
Bineînţeles, ameninţat cu moartea, avînd sabia deasupra capului, le promite ce vor să audă! Spre amiază, cînd marinarii se întorc la posturile lor, căpitanul intră împreună cu liderul revoltei în cabina sa, să discute variantele în care poate să asigure hrana promisă. Căpitanul se oferă să renunţe la o parte din hrana sa zilnică, însă nu este suficient.
O idee le-a încolţit celor doi: singura soluţie realistă, în condiţia stocului limitat de alimente, este să renunţe la o parte din echipaj. Sînt în mijlocul oceanului, să se întoarcă înapoi nu doresc nici marinarii, dar şi marfa transportată trebuie să ajungă la data stabilită. Căpitanul este nevoit să renunţe la doi marinari. Nu poate renunţa la niciunul dintre cei din grupul răzvrătit, pentru că sînt "solidari" şi nu vor accepta, nu poate să renunţe nici la marinarii foarte buni, de care are cea mai mare nevoie... într-un tîrzîu, hotărăşte să renunţe la cel mai tînăr şi la cel mai bătrîn.
Liderul răzvrătiţilor este de acord şi propune să îi arunce peste bord, dar căpitanul, nefiind un criminal, decide să îi arunce în cală şi să fie hrăniţi cu resturile de mîncare ale celorlalţi marinari (ajutorul de şomaj)!
În 1824, autorităţile impun în Australia şi Noua Zeelandă o limită inferioară a salariului, această măsură fiind preluată apoi de majoritatea statelor. Consecinţa acestei măsuri a fost distrugerea locurilor de muncă pentru milioane de oameni şi trimiterea lor în şomaj forţat.
Sursa : Centrul pentru Economie si Libertate - http://www.ecol.ro/content/economie-in-povesti-de-citit-la-gura-sobei
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu